Asociația Obștească Asociația Națională «Copyright» este Organizație de Gestiune Colectivă a drepturilor de autor și drepturilor conexe care a fost înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova în data de 21.09.2004.
Conform statutului, AN «Copyright» are ca activitate principală gestiunea pe principii colective a drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe.
Potrivit Deciziei Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) nr.3/1566 din 20.09.2013, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 216-220 din 04.10.2013, AN Copyright a fost avizată în calitate de organizaţie de gestiune colectivă (OGC) să gestioneze, de sine stătător sau în comun, în bază de acord, toate drepturile care i-au fost încredinţate în gestiune.
Respectiv, este de sarcina AN «Copyright» de a ține sub control colectarea efectivă a remunerației pentru drepturile de autor și conexe ale membrilor pe care îi reprezintă.
În conformitate cu Legea nr.139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, orice acţiune ce ţine de utilizarea sub orice formă şi în orice mod a obiectelor protejate de dreptul de autor şi drepturile conexe urmează să fie legitimă şi să nu încalce drepturile autorilor sau ale altor titulari de drepturi. Totodată Legea nr.139/2010 indică că autorul sau alt titular al drepturilor patrimoniale exclusive de autor şi conexe are dreptul la o remuneraţie echitabilă, cuantumul şi modul de achitare a căreia se stabilesc în contractul de autor sau în contractele cu organizaţiile de gestiune colectivă.
AN «Copyright», fiind avizată conform Deciziei AGEPI nr.3/1566 din 20.09.2013, publicate în Monitorul Oficial nr.216-220 din 04.10.2013 activează legal, fiind în drept să gestioneze drepturile de sine stătător sau în bază de acord, pentru titularii drepturile cărora le-au fost încredinţate în gestiune, atît prin contract direct, cît şi prin contracte de reprezentare, precum şi pentru drepturile ce cad sub incidenţa licenţei extinse şi obligatorii. Art.48 din Legea nr.139 din 02.07.2010, prevăd expres că organizaţiile de gestiune colectivă avizate, precum AN «Copyright», pot elibera licenţe extinse care includ şi drepturile titularilor care nu au calitatea de membru al respectivelor organizaţii şi nici nu i le-au încredinţat, în vreun alt mod. Astfel, remuneraţia pentru anii 2015-2016-2017 trebuie să fie acumulată de către AN «Copyright», conform Deciziei AGEPI nr.3/1566, iar pentru anul 2015, de către AN Copyright, conform Deciziei AGEPI nr.7/258 din 31.01.2015 publicate în Monitorul Oficial nr.29-32 din 06.02.2015. La fel conform Deciziei AGEPI nr.10/3269 din 29.12.2015 publicata în Monitorul Oficial Nr.2-12 din 15.01.2016 se desemnează AN Copyright să gestioneze pentru perioada 01.01.2016-31.12.2017 drepturile ce cad sub incidența licenței extinse și obligatorii ale titularilor de drepturi, care nu sînt membri la nici o organizație de gestiune colectivă din R.M. și care nici nu le-au încredințat gestiunea drepturilor lor în alt mod.